Blog » Idei pentru tine si casa ta » Idei cadouri de casa noua – Homelux iti spune ce sa oferi pentru a impresiona proprietarul!

Idei cadouri de casa noua – Homelux iti spune ce sa oferi pentru a impresiona proprietarul!

Ai fost invitat la o petrecere de casa noua si nu stii care este cel mai potrivit cadou? Inspira-te din sugestiile din articol si alege darul dupa cele mai importante criterii!

Publicat: 1 decembrie 2018
Categorii: Idei pentru tine si casa ta

Iti place ce vezi? Distribuie Prietenilor tai:

Nu doar in Romania, ci si in alte tari, se obisnuieste sa oferi cadouri atunci cand mergi la cineva in vizita in noua locuinta. Desi este un gest simbolic, nu inseamna ca nu poti darui obiecte practice si folositoare. Astfel, iti poti ajuta gazda sa inceapa o noua etapa interesanta din viata sa!

Dupa ce te ghidezi pentru a alege cel mai potrivit cadou de casa noua?

La fel ca in cazul unei aniversari sau a unei sarbatori, atunci cand alegi un cadou de casa noua pentru o persoana draga, trebuie sa tii cont de anumite lucruri pentru a o face cu adevarat fericita! Asadar, pentru a achizitiona darul ideal, ai in vedere:

–         relatia de prietenie – in cazul in care mergi in vizita la o simpla cunostinta sau la o persoana pe care abia ai cunoscut-o, cel mai bine este sa daruiesti obiecte practice, impersonale. Pentru prietenii apropiati, ai o libertate mai mare de alegere: cadouri simbolice, amuzante, personalizate, ce reprezinta relatia voastra sau un moment deosebit trait impreuna!

–         gradul de rudenie – pentru persoanele din familie, precum parinti ori copii, ai ocazia de a alege daruri substantiale, reprezentand chiar mici piese de mobilier sau aparate electronice si electrocasnice. La fel si in cazul nasilor sau al finilor, daca ai o relatie apropiata cu acestia, poti darui fara probleme un obiecte din categoriile mentionate, dar si lucruri utile si decoratiuni deosebite.

–         hobby-uri si pasiunidaca stii ca persoana careia ii vei face cadoul are anumite hobby-uri sau pasiuni, se va bucura cu siguranta sa observe ca ai luat aceste lucruri in considerare!

–         nevoi poate ca ai auzit intr-o discutie anterioara de vreun obiect pe care noul proprietar si-l doreste sau de care are nevoie, insa nu a reusit pana in acel moment sa si-l achizitioneze. Daca ai posibilitatea, i-l poti darui tu cu aceasta ocazie!

Cele mai inspirate idei pentru cadourile de casa noua in functie de categorie

Cadourile de casa noua pot fi oferite atunci cand o persoana pe care o cunosti se muta intr-o alta locuinta, termina de amenajat noul camin sau renoveaza radical locul in care sta. De obicei, vei fi invitat in cadrul unei vizite individuale sau cu ocazia unei petreceri pentru a sarbatori momentul alaturi de fericitul proprietar!

Tinand cont de relatia pe care o ai cu gazda, de nevoile ori pasiunile si hobby-urile pe care aceasta le are, poti alege daruri din mai multe categorii:

Piese de mobilier

Mobilierul esential precum patul, dulapul, canapeaua, biblioteca vor fi, cel mai probabil, achizitionate de proprietar in timpul amenajarii. Insa, exista alte obiecte mai mici de care acesta poate avea nevoie, pe care i le poti face tu cadou:

–         Cuier – alege un model special, cu un design unic

–         Masuta de cafea – tine cont de tematica amenajarii interioare si alege una care sa se potriveasca cu decorul

–         Scaune sau fotolii de mici dimensiuni – un set de taburete pentru sufragerie sau de scaune pentru balcon ori bucatarie reprezinta o idee foarte buna pentru prietenii apropiati sau rude

–         Masa decorativa – pe aceasta se pot aseza plante sau alte obiecte de decor, mai ales daca este aleasa exact pe gusturile gazdei

–         Suport pentru flori de interior

Aparate electrocasnice

Tot pentru persoanele apropiate, poti alege aparate electrocasnice care sa le indeplineasca nevoile. Acestea sunt obiecte practice, foarte utile, care pot usura munca in bucatarie ori in restul casei, insa trebuie sa ai grija sa nu le detina deja.

–         Storcator de fructe

–         Cuptor cu microunde

–         Esspresor

–         Toaster

–         Masina de facut paine

–         Aparat de facut gofre sau briose

–         Grill electric

–         Aspirator

Decoratiuni

Acestea sunt, poate, cele mai frecvente lucruri oferite drept cadou de casa noua, insa pentru a face alegerea ideala, trebuie sa cunosti foarte bine gusturile persoanei. Cu toate acestea, exista cateva obiecte de care se va bucura orice gazda:

–         Ceasuri – achizitioneaza un ceas de perete sau unul pentru mobilier, care poate accentua stilul decorativ al casei!

–         Rame de fotografii – acestea sunt utile oricui

–         Perne decorative – ideale pentru living sau chiar pentru dormitor!

–         Obiecte decorative in forma instrumentelor muzicale sau legate de arta – daca gazda ta este pasionata de pictura, ii poti oferi chiar si un sevalet!

–         Suport pentru chei din lemn ori metal

–         Ornamente de sezon – de exemplu, daca vizita are loc in preajma Craciunului, ai la dispozitie o gama larga de obiecte cu tematica din care sa alegi

–         Suport pentru lumanari

–         Tablouri

–         Corpuri pentru iluminatul secundar – veioze sau lampi interesante

–         Placute cu mesaje – acestea pot fi aseazate la intrare, daca au un mesaj de bun venit, sau in interiorul locuintei

–         Flori si plante in ghiveci

–         Covoare pentru living, dormitor sau pentru holul de la intrare

Obiecte pentru curte si gradina

In cazul in care noua locuinta este la curte, sunt foarte apreciate cadourile de casa noua care pot fi utilizate in exterior, precum:

–         Hamac sau balansoar

–         Mese si scaune de exterior

–         Piscina gonflabila sau alte accesorii pentru copii – in cazul familiilor

–         Ustensile pentru gradinarit

–         Plante sau arbusti de exterior

–         Ghivece sau suporturi pentru ghivece de flori

–         Placa cu mesaj de bun venit

Aparatura

Pentru parinti, copii, rude apropiate, fini si prietenii foarte buni, poti achizitiona si aparate electronice, cum sunt:

–         Televizor

–         Umidificator/Dezumidificator

–         Sistem de supraveghere pentru bebelusi – pentru cei cu copii mici

–         Aparat pentru sunete de fundal – in cazul in care stii ca proprietarul are probleme cu somnul

–         Sistem audio pentru sufragerie

Cadouri personalizate

La acest capitol, iti poti lasa creativitatea libera si poti adauga o nota personala cadoului tau de casa noua. Cateva idei din care te poti inspira sunt:

–         Boardgames – daca sunteti o gasca de prieteni carora le place sa se adune si sa se distreze impreuna, un astfel de dar este foarte potrivit!

–         Cadouri amuzante – alege un obiect cu un mesaj haios, cu o forma ciudata sau multifunctional ori o tabla cu creta care poate fi agatata pe perete

–         Cadouri handmade – daca iti place sa confectionezi tot felul de lucruri, proprietarul va fi bucuros ca i-ai oferit ceva atat de personal, in care ai investit efort!

–         Daruri cu semnificatie – rame cu poze ce marcheaza momente fericite din prietenia voastra, un obiect pe care l-ai achizitionat pentru aceasta ocazie din strainatate, etc.

Alte obiecte utile

Pe langa lucrurile mentionate, exista si alte obiecte practice, utile oricarei persoane care s-a mutat la casa noua:

–         Set vesela

–         Set de coastere

–         Set de tacamuri

–         Set de prosoape pentru baie

–         Set de prosoape pentru bucatarie

–         Set de lenjerie de pat

–         Paturi ori pleduri deosebite

–         Set de perne

Idei de cadouri pentru casa noua in functie de proprietar

Nu stii ce cadou este ideal in functie de proprietarul noii locuinte? Inspirate-te din ideile de mai jos!

Cadouri pentru barbati

Barbatii prefera, in general, sa primeasca obiecte practice. Cadourile de casa noua nu fac exceptie: gadgeturi, ceasuri, lucruri utile pentru bucatarie (deschizator de vin sau de bere, set de halbe) ori lucruri de care ar putea avea nevoie, dar la care nu s-au gandit (cos de rufe, suporturi pentru pantofi) sunt cateva idei perfecte pentru un reprezentant al sexului masculin care tocmai si-a achizitionat propria locuinta!

Cadouri pentru femei

Doamnele si domnisoarele sunt cele carora decoratiunile si darurile personalizate le aduc bucurie. Asadar, flori in ghiveci, set de lumanari parfumate, perne decorative, cuverturi pentru canapea sau fotolii, tablouri, rame foto si orice alt obiect din aceasta categorie este ideal!

Cadouri pentru cupluri

Daca gazdele tale formeaza un cuplu si tocmai s-au mutat impreuna intr-o noua locuinta, te poti gandi la cadouri ce vor fi utile pentru amandoi: un set de perne pentru dormitor, o lenjerie de pat amuzanta, un set de pahare de sampanie sau chiar papuci de casa asortati!

Cadouri pentru familii

Daca esti invitat intr-o vizita in noua casa a unei familii, poti face cadou obiecte practice, decoratiuni de interior sau jocuri de care se pot bucura atat parintii, cat si copiii!

Idei de cadouri simbolice pentru vizita in noua casa

Cadourile de casa noua nu reprezinta deloc un obicei recent, ci isi are radacinile inca din timpurile medievale. Desi gestul a ramas acelasi, ceea ce se oferea in mod traditional s-a schimbat foarte mult de-a lungul timpului. In trecut, lemnele pentru foc constituiau darul perfect, pentru ca se considera ca alunga spiritele rele si pentru rolul practic, acela de a incalzi casa. De asemenea, in alte parti ale lumii se obisnuia ca la petrecerea de casa noua, invitatii sa ofere jumatate de kilogram din alimentele de baza, precum faina, orez, malai, zahar, sare etc. In prezent, dupa cum ai aflat, cadourile sunt mult mai diverse. Insa, este interesant sa afli care este simbolistica din spatele unor daruri traditionale:

–         Sare – simbol al belsugului. Poate fi daruita ca fiind parte a unui set de masa

–         Paine – simbol al belsugului si al norocului. O poti oferi alaturi de alte alimente precum branzeturile sau mezelurile

–         Vin – simbol al veseliei si al voii bune. Fa cadou o sticla de vin de calitate gazdei tale, in functie de preferintele sale (alb, rosu, roze sau spumant)

–         Zahar si miere – acestea simbolizeaza o viata armonioasa si dulce. O idee foarte buna este sa oferi un set de borcanase cu mai multe feluri de miere

–         Lumanari – acestea reprezinta o urare pentru o viata traita in pace, liniste si armonie. Un set de lumanari parfumate, de diferite dimensiuni, este ideal

–         Lemn – simbol al stabilitatii, acesta poate fi oferit sub multe forme: placa cu mesaje, suport pentru bijuterii, rame foto, masuta de cafea, ceas vintage, etc.

Ce sa NU oferi cadou de casa noua

Desi ai la dispozitie o multime de variante pentru un cadou de casa noua care va fi pe placul persoanei pe care o vizitezi, exista cateva obiecte pe care nu este indicat sa le daruiesti! Incearca sa eviti urmatoarele lucruri:

–         Produse de igiena personala – acestea tin de preferintele si intimitatea fiecaruia, exista riscul de a nu fi cele preferate de catre proprietar si, in plus, nu sunt nici practice, nici utile pentru un trai in noua casa

–         Obiecte religioase – poti apela la acestea doar in cazul in care stii cu siguranta ca persoana este religioasa si ca apreciaza astfel de cadouri

–         Animale de companie – daca alegi un astfel de cadoul pentru persoana nepotrivita, poti provoca suferinta mai multor fiinte. De aceea, este recomandat sa nu faci un astfel de dar

Inspira-te din acest articol si alege un cadou pentru casa noua potrivit persoanei care il va primi. Tine cont de cele mentionate si poti fi sigur ca nu vei da gres!

Sursa foto: Pinterest.com; Pexels.com

Produse asociate

219,90 lei

Vezi mai multe

499,90 lei

Vezi mai multe

SET 6 TABLOURI: 5X24X29 CM, 1X34X44 CM

149.90 lei

Vezi mai multe